Celor care au ramas

313

Celor care au ramas – Cum faci fata cand o persoana apropiata diagnosticata cu o tulburare psihica, renunta la viata?

Uneori reusim. Uneori, ceea ce spunem, ceea ce facem, ceea ce suntem, are un rasunet in celalalt. Trezeste o forta pe care o credea adormita, trezeste o determinare si influenteaza o alegere. De a ramane, de a nu abandona in fata vietii, de a infrunta provocarile, de a infrunta boala.

Dar alteori, decizia a fost luata, poate cu mult inainte ca drumurile noastre sa se fi intersectat. Alteori, alege sa plece indiferent de ce spunem, de ce facem sau de ce suntem.  Si lasa in urma durere, tristete, regret, vinovatie. Ce facem cu aceste trairi, atunci cand o persoana apropiata, afectata de o tulburare psihica, renunta la viata?

O vreme ne scufundam in durere. Fiecare particica din corpul nostru, din sufletul nostru, striga de disperare, de neputinta, de revolta. Dar nu suntem singuri si un semn de maturitate, de sanatate mintala, este sa cerem ajutorul atunci cand e prea mult, prea plin, prea intens.

Ce ajuta?

Sa traim si sa exprimam ce este inauntrul nostru, alaturi de o persoana apropiata sau de un specialist. Ventilarea emotionala ajuta la manifestarea trairilor intr-un cadru sigur, suportiv si poate preveni sau atenua refularea in alte domenii ale vietii.

Rememorarea amintirilor frumoase sau constientizarea aspectelor pozitive pe care persoana le-a adus in viata noastra, este de asemenea benefica. Cine sunt eu, cine am devenit eu in urma intalnirii noastre? Si o alta intrebare importanta, ce am adus eu in viata ceiluilalt? Cum s-a imbogatit viata celuilalt prin prezenta mea si prin interactiunea noastra?

Prioritizarea. Apare mai ales in aceste momente, prin intrebari ca: ”Ce conteaza cu adevarat pentru mine?” ”Ce inseamna viata pentru mine?” ”Care sunt valorile personale dupa care ma ghidez si care este conceptia mea despre viata si despre moarte?”

Vointa de reintoarcere in lume. La cei care au ramas si pentru care prezenta noastra conteaza. La lucrurile pe care ni le-am asumat la nivel personal si profesional (viata de familie, viata profesionala, viata sociala). Si poate o intelegere a faptului ca atat timp cat suntem in viata, avem lucruri de facut pentru care este important sa privim la prezent si in viitor, mai mult decat in trecut.

Un sens si o crestere personala. Ce forte s-au trezit in mine dupa aceasta experienta? Cum pot sa le folosesc?

Timpul trece. Nu o sa-i uitam pe cei care au renuntat la viata. Dar vom invata sa traim cu amintirea lor. Va fi insa o amintire care ne va dobori sau care ne va ridica? Vom plange mult, sau vom zambi, gandindu-ne cu bucurie ca am avut privilegiul de a parcurge impreuna o parte din drum? Gandindu-ne cu recunostinta, ca o parte din noi poarta amprenta unica a ceea ce am devenit, pentru ca am fost … impreuna.

De data aceasta, suntem noi pusi in fata unei alegeri. Alegem sa ne vindecam, alegem viata traita constient sau lasam viata sa ne traiasca? Alegem sa renuntam, sau sa mergem mai departe, vindecati, stiind ca ceea ce spunem, ceea ce facem, ceea ce suntem, are un rasunet asupra celor care au ramas?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Sironamentalhealth.com © Copyright 2021. All rights reserved.